Prima pagină > Uncategorized > Emil Cioran despre munca

Emil Cioran despre munca

Filosoful roman Emil Cioran explica de ce munca tampeste

Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi.

„Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil.

Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.. Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei.

Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca. Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii.

In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce, ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea. Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic.

In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi – nu in sens de egoism, ci de crestere interioara, a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara.”

Anunțuri
Categorii:Uncategorized Etichete:,
  1. gina
    25 Noiembrie 2009 la 09:07

    „In definitia lui Thomas Leonard, egoismul este starea in care te afli atunci cand faci ce e mai bine pentru tine. In schimb, acest egoism temporar te ajuta sa oferi mai tarziu mult mai multe celor iubiti si lumii intregi. Poate fi un pas dificil insa odata ce incepi sa devii egoist intr-un mod responsabil, incepi sa te simti o persoana mult mai atragatoare si ca o concecinta, mai atragatoare si pentru cei din jur.”..

  2. ion
    25 Noiembrie 2009 la 11:08

    tru …

  3. Cristina S
    24 Noiembrie 2010 la 11:22

    Munca, de orice natură (fizică, educaţională), ne completează ca oameni şi ne cizelează, propulsându-ne din ce în ce mai sus pe piramida lui Maslow, la stadiul de auto-actualizare. Starea de satisfacţie şi de echilibru interior nu se obţine prin evitarea sau scurtarea efortului, munca e benefică pentru natura umană şi mai mult decât atât, e catarctică, dar atenţie la neatenţie! 🙂 Munca nu e un scop în sine, ci un drum spinos, sinusoidal presărat de câte un Himalaya înfricoşător, de un Kilimanjaro intimidant, dar satisfacţia personală de a face alpinism cu propriile limite şi obstacole e mai mare, mai completă. Munca fără jertfă, tristeţe, suferinţă, bucurie, împliniri nu înseamnă altceva decât o asumată activitate de Sisif. Sunt în mare parte de acord cu Emil Cioran, omul nu înseamnă muncă şi a se dedica exclusiv ei e o mare greşeală, dar a nu se confunda această tendinţă defectuoasă cu eliminarea muncii din peisajul umanităţii. Munca nu e un rău necesar, e cel mai frumos dar pe care ni l-am putea oferi alături de alte noţiuni nobile precum iubirea, apartenenţa, familia. Prin muncă transformăm idealurile în realitate, dându-le jos din palmierul de vise şi coborându-le în cercul materialităţii. Îmi place să muncesc, dar nu sunt workaholică! Super blog, apropo! 🙂

  4. Robertino
    13 Decembrie 2010 la 16:41

    Cui nu-i place să nu… muncească! Eu nu mă pot exprima atât de academic ca tine Cristina S dar sunt de acord că fără muncă nu se poate. Ca peste tot e bine de menținut un echilibru. Oricât de mult ți/ar plăcea o mâncare dacă o consumi prea mult ajungi să o detești. Cine reușește să înțeleagă acest principiu cred că va trăi mult și bine. Din păcate societatea îi împinge sau chiar îi obligă direct pe mulți să devină sclavii muncii. Încet încet sănătatea are de suferit și ajungi să dai pe mere ce ai câștigat de pe pere.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: