Prima pagină > Uncategorized > Prezenta si Compasiune

Prezenta si Compasiune

Citim cărţi despre prezenţă aşa cum am citit cărţi despre necesitatea iubirii, aşa cum am citit cele zece porunci, aşa cum am citit totul despre spirit şi despre dumnezeu şi despre Sine. Apoi, în cel mai bun caz, ne obligăm pe noi înşine să fim buni, să fim morali, să ”privim către lumină”, trimitem “iubire” în stânga şi în dreapta, crezând că aceasta este cheia către ceea ce numim spiritualitate, ne rugăm fierbinte, în genunchi, la un dumnezeu necunoscut, să ne facă viaţa puţin mai bună, spunându-i cu un oarecare reproş “păi bine doamne, am fost bun, am fost milos, am indeplinit toate poruncile si am citit toate scripturile, nu prea e corect să trăiesc toate acestea”. Iar dumnezeu rămâne surd şi mut în vreme ce noi, fără să avem curajul să o rostim cu voce tare, ne consolidăm în interior imaginea unui dumnezeu străin şi neînţeles, distant şi capricios, şi a unei lumi părăsite, aflate în vrie. În cele din urmă întreaga realitate a vieţii noastre se tensionează, criza, sub orice aspect ar veni, se intensifică, totul pare să se prăbuşească fără nici un motiv, căutările noastre rămân fără nici un rezultat. De ce?

Pentru că Iubirea, Compasiunea şi Prezenţa nu pot veni din minte, nu pot fi obiectul unui proiect, al unui plan prin care “ajungem acolo”. Iubirea este o stare de articulare a realităţii. Iubirea nu este o atitudine, ci o stare de conştiinţă. O atitudine poate veni din minte, dar o stare de conştiinţă scapă oricărui control mental. Iubirea poate fi doar simţită, şi aceasta nu este o metaforă. Cuvintele, care sunt prelungiri ale minţii, nu pot cuprinde simţirea. De-a lungul istoriei noastre de îngeri care îşi asumă starea de încarnare, am folosit cuvântul “iubire” pentru a rosti stări parţiale ale acesteia. Toate rolurile cu care ne-am indentificat au purtat cu ele un anumit nivel al iubirii. Dar Iubirea despre care vorbesc aici nu se referă niciodată la rolurile pe care le jucăm faţă de alţii, nici faţă de corpul, energiile, emoţiile sau gândurile noastre, Iubirea despre care vorbesc este starea care, în deplină conştienţă a tuturor acestor niveluri, ne conectează cu fiinţa noastră profundă, cu spaţiul interior în care toate acestea devin una, fără ca, vreo clipă, să ne pierdem sentimentul unei inefabile identităţi. Ştim că suntem noi înşine, fără ca acest “noi” să poarte vreun nume, căci orice nume ar însemna o încremenire a curgerii, o solidificare a acesteia. Este starea lui “Eu Sunt”, pur şi simplu, ceea ce sunt, oricum ar fi aceasta. Este starea de Prezenţă totală, conştientă, atentă, starea non-temporală a Fiinţei.

Ştiu bine că pentru cineva care nu a trăit niciodată o asemenea stare, acestea rămân doar cuvinte, metafore şi subiect al unei căutări, fie ea şi interioare. Şi aici ne aflăm în faţa unui paradox. Căutând ceva, pierdem exact starea de Prezenţă, căci căutarea presupune o acţiune, un demers, un proiect. Iar proiectele se desfăşoară “de-aici până acolo” şi sunt întotdeauna coordonate de ego, avându-şi izvorul în spaţiul mental. Starea de Prezenţă este starea de Iubire completă şi presupune expansiunea dincolo de spaţiul minţii într-un fel de echilibristică subtilă a momentului Acum, în care timpul se dizolvă. Iar pentru accesarea acestui spaţiu interior este nevoie de renunţarea la orice căutare, într-o recunoaştere subită a realităţii momentului. Chiar şi căutarea “spirituală” blochează accesul la moment, pentru că rămâne o căutare, o nerecunoaştere a faptului că ceea ce este, acum, în acest moment, este o manifestere a spiritului, completă şi perfectă.

Trăirea unor asemenea momente de Prezenţă, în care trăirea Iubirii devine posibilă, acesta este obiectul Călătoriei Inimii. Nu mă refer la paginile acestui site, ci la experienţele directe din workshop-urile noastre. Am hotărât să abordez din nou acest subiect pentru că în ultima noastră Călătorie a Inimii care s-a desfăşurat la Bucureşti în weekend-ul trecut am trăit cu toţii o clipă magistrală, care merită relatată. Dar înainte de aceasta este nevoie de o punere în context a acestei clipe, pentru aceia care nu au participat niciodată la vreuna dintre etapele Călătoriei Inimii.

Spuneam într-un articol precedent că luna aceasta, în iunie, toţi aceia care călătoresc în Conştiinţă, fie cu ajutorul respiraţiei, fie cu ajutorul altor abordări, beneficiază de o enormă energie a transformării. Este vorba pe de-o parte despre ceea ce se petrece la nivelul Conştiinţei în ansamblu. Transformările care se petrec anul acesta şi anul viitor sunt cele mai importante care s-au petrecut vreodată în istoria unei umanităţi pe cale de a-şi descoperi propriul aspect divin. Cu cât mai mulţi oameni se află în procesul descoperirii şi trăirii acestuia, cu atât mai formidabile sunt schimbările care intervin. Apoi, în acest context global al conştiinţei aflate în transformare, au fost evenimentele ultimelor săptămâni care au adus un surplus de energie acestui proces. Ultimele noastre două Călătorii ale Inimii, la Oradea şi cea de la Bucureşti de săptămâna trecută s-au petrecut pe valul iniţiativei planetare numită “Breathing as One”. Mii de oameni din 30 de ţări au explorat stări de conştiinţă extinsă conectaţi în mod conştient, cu ajutorul respiraţiei holotropice, în onoarea lui Stanislav Grof, omul care a adus psihologia modernă pe teritoriul spiritualităţii practice. Stanislav Grof împlneşte 80 de ani pe 1 iulie şi tot atunci se sfârşeşte aceasta superbă iniţiativă la care am participat şi noi şi care a ridicat nivelul trăirilor ce au putut fi experimentate în Călătoria Inimii la cote extraordinare. Poate că este locul aici să amintesc faptul că respiraţia holotropică este unul dintre elementele de bază ale abordărilor noastre şi ceea ce practicm noi în Călătoria Inimii este o evoluţie a străvechii respiraţii accelerate de sorginte shamanică, pe care Stan Grof şi-a bazat studiile despre arhitectura interioară a conştiinţei.

Dacă mai adăugăm la tabloul acestui context şi momentul astrologic special prin care trecem, al unei cascade de evenimente care potenţează procesele de transformare, atunci puteţi avea o idee despre forţa trăirilor pe care noi şi exploratorii conştiinţei care au participat la ultimele noastre întâlniri, le-au experimentat.

Şi acum mă întorc din nou la Prezenţă şi la capacitatea noastră de a intra în mod conştient în această stare. În timpul workshop-ului care s-a petrecut la Oradea, pe 11 iunie, atunci când a fost vârful acestei perioade excepţionale, am fost martorul unor transformări de excepţie. Energia momentului a fost uriaşă iar evenimentele la care am participat acolo nu le voi uita prea uşor. Unul dintre detaliile pe care le voi păstra pentru totdeauna în memoria mea va fi acela al unei împărtăşiri a experienţei, în care membrii cercului – mai întâi unul şi apoi din ce în ce mai mulţi – încercau să rostească în cuvinte miracolul trăirii pe care o avuseseră. Şi nu este vorba despre trăirea din starea holotropică, atunci când respiri accelerat, ci despre trăirea rolului de “însoţitor” al celui care călătoreşte în conştiinţă. Aceia dintre voi care aţi participat la vreo Călătorie a Inimii, ştiţi la ce anume mă refer. La “privirea Îngerului”, aşa cum o numim noi, la starea de compasiune totală faţă de cel aflat în experienţa de conştiinţă. Este un alt cuvânt pentru Iubirea aceea despre care scriam mai sus.

Imaginaţi-vă această privire a Îngerului. Un Înger neîncarnat nu poate interveni în nici un fel în experienţa umană. Şi nici nu este rolul său. Rolul său este acela de a-l Iubi necondiţionat pe cel aflat în experienţă, de a-l susţine cu energia Prezenţei sale indiferent ce anume experimentează acesta. El nu judecă experienţa, nu-i spune umanului încarnat dacă este bine sau rău ceea ce face, nici ce anume ar trebui să facă. Nu-l învaţă, nu-l sfătuieşte, şi, mai ales, nu-i este milă. Energia milei este distructivă pentru cel aflat în experienţă. Compasiunea nu are nici o legătură cu mila. A com-pasiona înseamnă a trăi împreună o stare, a o SIMŢI împreună, a fi împreună în acea stare. Nu a JUDECA acea stare. Iar pentru a simţi împreună cu celălalt trebui să fii în starea de PREZENŢĂ totală. Aceasta este “privirea Îngerului”: Prezenţă şi Compasiune. La un loc, este Iubire.

Rolul de însoţitor în respiraţia holotropică este rolul Îngerului. Cel care călătoreşte se află în faţa ta, întins, cu ochii închişi, într-o stare de conştiinţă extinsă. El poate trăi drame formidabile, poate plânge şi poate urla, apoi poate trece la stări metafizice, de uniune totală cu tot ceea ce există, iar apoi poate trăi naşteri şi morţi succesive, căci evantaiul trăirilor de conştiinţă este infinit. Conţinuturile conştiinţei care pot apărea este Viaţa însăşi. Îngerul nu numai că priveşte toate acestea, dar simte, aşezat lângă “călătorul” său, toate emoţiile, toate dramele, toate bucuriile, toate disperările şi toate revelaţiile pe care acesta le trăieşte. Nu poate interveni în experienţa Călătorului. Nu poate decât să rămână alături de el, să fie cu el, să-l însoţească în experienţa sa. Călătorul la rândul său îi simte Prezenţa şi faptul că nu este singur, nici un moment, orice ar trăi, că nu este judecat, orice ar face şi orice ar trăi. Şi acesta este cel mai mare ajutor posibil. Şi acum imaginaţi-vă acest Înger Însoţitor care priveşte şi simte nu numai experienţa Călătorului său, ci a tuturor celorlalţi care se află în călătoria de conştiinţă. Spectacolul la care participă este toată drama umanităţii, căci toate experienţele se petrec în acelaşi timp, iar el, dacă se află în starea de Prezenţă, simte totul. Şi fiecare dramă este propria lui dramă, pe care o recunoaşte, căci şi el a trecut cândva prin ea. Fluxuri uriaşe de emoţii circulă în spaţiul în care se petrece experienţa, râuri de lacrimi dar şi hohote de râs, energiile celor mai elevate spaţii spirituale dar şi energiile vitale cele mai intense, totul într-o sarabandă de senzaţii perfect conştiente.

Este experienţa Prezenţei şi a Compasiunii. Sau experienţa Îngerului însoţitor. Este o experienţă la fel de transformatoare ca aceea a călătoriei în conştiinţă, căci experimentăm adevărata Iubire. Acea iubire care nu judecă. Acea Iubire care nu cere nimic în loc, acea Iubire care NU ESTE MILĂ, ci doar deplin respect pentru experienţa celuilalt, orice ar experimenta el. Îngerul ştie perfect că toate dramele sunt ale aspectelor noastre, ale rolurilor pe care le jucăm în încarnare, căci Îngerul poate privi de la nivelul Sufletului. El percepe intrinsec iluzia, maya în care se află călătorul, felul în care trăieşte diferitele realităţi interioare, dar percepe în acelaşi timp splendida frumuseţe şi perfecţiune a Sufletului călătorului. Aceasta o experienţă care ne schimbă pentru totdeauna, căci spulberă ceea ce credem despre iubire, făcând loc Iubirii.

Cum ar fi viaţa noastră pe această planetă dacă am practica în existenţa noastră obişnuită Privirea Îngerului? Adică Prezenţa şi Compasiunea? Dacă în loc să încercăm să-i schimbăm pe ceilalţi, i-am accepta exact aşa cum sunt în acel moment şi am onora pe deplin orice experinţă ar avea, doar fiind lângă ei? Cum ar fi dacă ne-am permite nouă înşine în fiecare zi să simţim totul, fără nici o limitare, ştiind că totul este doar o experienţă? Cum ar fi dacă privirea noastră ar putea trece în fiecare zi dincolo de roluri şi de identificări, în realitatea Sufletelor care suntem? Dacă am percepe în fiecare moment că noi nu putem fi răniţi în nici un fel, căci ceea ce suntem în ultimă instanţă, Sufletul nostru, nu poate fi rănit nicicum.Încercarea de a schimba realitatea, de a-i schimba pe ceilalţi sau orice în jurul nostru, este o negare a realităţii şi o neînţelegere profundă a felului în care noi creăm realităţi parţiale. Credem prea des că noi ştim mai bine ce este corect sau incorect pentru cel de lângă noi, că suntem în posesia adevărului şi a perspectivei potrivite, credem deasemeni că fericirea noastră depinde de fericirea celuilalt sau de stările prin care trecem, credem că dacă am schimba cutare sau cutare lucru, atunci am îndrepta lumea cumva. Ei bine, odată trăită o asemenea stare de conştiinţă a Prezenţei şi a Compasiunii în mod direct, sistemul nostru de referinţă se schimbă. Putem spune că am trăit, măcar odată, Iubirea.

Asta încercau să spună exploratorii conştiinţei de la Oradea, să descrie acea stare de Prezenţă şi Compasiune pe care o trăiseră în poziţia Însoţitorului. Trăiseră Privirea Îngerului. Acesta este momentul pe care eu, personal nu îl voi uita niciodată. Felul în care aceată trăire se lasă cu greu prinsă în cuvinte, căci mintea omenească nu poate cuprinde acest Adevăr trăit. Încercând să exprime ceea ce trăiseră, izbucneau în lacrimi. Şi cumva, într-un mod misterior, starea de Compasiune şi de Prezenţă s-a reinstalat. Un miracol.

O săptămână mai târziu, Bucureşti, Călătoria Inimii. Energia este enormă. Experienţele de conştiinţă extinsă sunt de o intensitate şi o acuateţe cum rareori am văzut. Revelaţiile se ţin lanţ. În ultima zi a Călătoriei, după respiraţia holotropică din ziua precedentă, pur şi simplu grupul pare altul, feţele sunt altele, iluminate de o splendidă strălucire interioară. Întrăm în exerciţiile de Respiraţia Inimii ca zburare deasupra norilor. Barajele au fost rupte, fluxurile imense ale Conştiinţei se revarsă prin fiecare dintre noi în moduri indescriptibile. Nu mai este loc de cuvinte atunci când realitatea se conjugă cu verbul A SIMŢI. Prin fiecare dintre noi, marea realitate a Conştiinţei se revarsă în spaţiul acestei săli ce pare cuprinsă de o stranie sacralitate. Este sacralitatea stării de Prezenţă în care se face simţită mai întâi compasiunea pentru noi înşine, iubirea totală a Îngerului pentru propriul său aspect uman, înţelegerea totală pentru experienţa încarnării pe care noi înşine am ales-o, apoi compasiunea totală pentru noi toţi, cei care ne regăsim scufundaţi împreună în trăire. Fiecare dintre noi se transformă într-un izvor uluitor de energie sacră prin care dimensiunea noastră spirituală se revarsă în realitatea imediată a sălii. Apoi Respiraţia Inimii se termină şi rămânem un timp în tăcere şi simţirea acestei stări transcendente pentru ca în cele din urmă să intrăm în partea finală a Călătoriei Inimii. Este o călătorie în centrul inimii, în adâncurile sale, în vastele spaţii interioare. Energia Respiraţiei Inimii este încă prezentă. Călătorii sunt culcaţi, respirând lung, lent, atent, cuvintele Elenei sunt râuri catifelate care coboară în spirale largi către spaţiile lăuntrice, toba shamanică pe care o am în braţe pare să găsească singură ritmurile interioare ale fiinţei colective în care ne-am transformat, fiecare sunet este o treaptă coborâtă în adâncurile fiinţei. Prezenţa, atunci când este trăită într-un cerc sacru, în comuniune cu ceilalţi, este o stare copleşitoare. Există un moment de pendulare a Conştiinţei, un moment în care ultimele bariere ale fricii se prăbuşesc, dincolo de care se află splendoarea. Şi iată momentul în care miracolul se produce din nou, un moment în care lacrimile curg pe obraji, în care bucuria, recunoştinţa pentru ceea ce suntem cu adevărat, minunăţia Fiinţei se revelează într-o clipă fără sfârşit, sunt cu ochii închişi şi nici măcar nu îndrăznesc să-i întredeschid pentru a nu spulbera trăirea aceasta, cea mai puternică dintre toate pe care le-am trăit vreodată într-o Călătorie a Inimii. O clipă indescriptibilă, în care cu toţi suntem Îngeri, în care toate porţile percepţiei sunt deschise, în care suntem perfect conştienţi de tot ceea ce suntem, în care suntem împreună cu alţii într-o stare în care nimic nu lipseşte, o clipă a perfecţiunii şi a completitudinii absolute. Simt marea vârtejul marii bucurii, simt lacrimile şi râsul care gâlgâie în jerbe arzătoare împrejurul meu. Toba mea cântă singură.

Atunci când totul s-a terminat, am ştiut că această experienţă a fost continuarea celei de la Oradea, că această stare miraculoasă tinde să se instaleze în Călătoria Inimii aşa cum s-a mai petrecut şi cu alte trăiri. Nu există o definiţie a acestei stări, mai bună decât aceea de Prezenţă şi Compasiune. Ceea ce am trăit a fost Privirea Îngerului dusă până la cea mai înaltă intensitate pe care am trăit-o vreodată într-o Călătorie a Inimii. Nu există cuvinte suficient de bune pentru a rosti mulţumirea faţă de toţi aceia cu care am împărtăşit această Călătorie. Fără oricare dintre voi, dragii noştri, Călătoria Inimii nu ar fi fost aceeaşi, trăirea ar fi fost diferită, căci fiecare dintre voi a adus culorile sale, sensibilitatea, generozitate, Compasiunea şi Prezenţa sa în această Călătorie colectivă de Conştiinţă cum n-a mai fost. Da, n-a mai fost. Fiecare Călătorie a Inimii este altfel, dar energia tuturor călătoriilor noastre se strânge undeva, în spaţiul inefabil al fiinţei. Nimic, nici o experienţă nu se pierde vreodată, şi toate experienţele noastre se adună la nivelul Conştiinţei întregii umanităţi. Fiecare înger uman aflat în călătoria sa va putea ajunge mai uşor la această stare, şi datorită vouă.

Ce rămâne de făcut? Nimic, dragi preteni ai Călătoriei Inimii, decât să aducem în viaţa noastră de fiecare zi această dimensiune a propriei noastre Fiinţe. Să nu lăsăm porţile percepţiei să se închidă din nou în spatele gratiilor minţii. Iar atunci când suntem tentaţi să recădem în capcana judecăţii de sine şi a judecăţii faţă de ceilalţi, atunci când suntem tentaţi să ne pierdem superba conştienţă a Sufletului, doar să respirăm adânc, lung, rar, conştient, şi să ne reconectăm cu acea stare de graţie a Prezenţei şi Compasiunii. Să ne amintim că Iubirea nu există decât în absenţa oricărei judecăţi, că a iubi pe cineva cu adevărat nu înseamnă a încerca să-l schimbăm ci a respecta profund alegerile sale, oricare ar fi acestea. Privirea Îngerului se află la dispoziţia noastră, în orice clipă a vieţii. Este o chestiune de alegere şi de Conştienţă.

Horia Ţurcanu

Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: